Norvegia a descoperit petrol în Marea Nordului în anii ‘60 și în acel moment autoritățile și-au pus problema ce fac cu banii luați pe el. Au făcut un Fond de pensii și au pus primii bani în el în 1996. Fondul suveran al Norvegiei este azi cel mai mare fond din lume, cu un capital de 1,6 mii de miliarde de euro. România a descoperit și ea un zăcământ imens de gaze în Marea Neagră, dar aici asemănările se opresc. Cel mai probabil, banii vor intra la comun pentru cheltuieli la discreția guvernului.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de peste 1.700 miliarde de dolari, a raportat un profit de 1.480 de miliarde de coroane norvegiene (138 miliarde de dolari) pentru primul semestru al acestui an, impulsionat de avansul piețelor bursiere globale, transmit agențiile Bloomberg și Reuters.
Fondul suveran de investiții din Norvegia, cu active de 1.700 miliarde de dolari, acționar important al Tesla, va vota împotriva ratificării pachetului salarial de 56 de miliarde de dolari al CEO-ului producătorului american de vehicule electrice, Elon Musk, care urmează să fie votat săptămâna viitoare, după ce un judecător din Delaware l-a invalidat la începutul acestui an.
Fondul suveran norvegian a pierdut 92 de milioane de dolari, din cauza unei greșeli într-un tabel Excel, o sumă de două ori mai mare decât pierderile operaționale și accidentale cumulate suferite de acest fond în decurs de zece ani, din 2010 în 2020, relatează Financial Times (FT).
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume, intenționează să depună mai multe eforturi în identificarea și renunțarea la participațiile în companiile neviabile după turbulențele recente din sistemul bancar global, relatează Reuters.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, unul dintre cei mai mari investitori globali, a anunțat că va vota în favoarea pachetului de remunerație de la UniCredit, transmite Reuters.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de peste 1.300 miliarde de dolari, a raportat miercuri un profit de 382 miliarde de coroane (45,7 miliarde de dolari) pentru primul trimestru, grație evoluțiilor pozitive de pe piețele de acțiuni care au compensat pentru pierderile de pe piețele de obligațiuni, transmite Reuters.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de aproape 1,3 trilioane de dolari, a renunțat la întreg portofoliul de titluri de stat românești, concomitent cu reducerea expunerii pe acțiunile companiilor listate la București, indică date analizate de Profit.ro.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume cu o capitalizare de 1,3 trilioane de dolari, cere companiilor în care investește la nivel global să numească mai multe femei în consiliile de administrație și să ia în considerarea stabilirea de cote de gen, relatează Reuters.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei a raportat joi câștiguri de 412 miliarde de coroane norvegiene (44,31 miliarde dolari) în trimestrul trei din 2020, după ce creșterea valorii acțiunilor companiilor de tehnologie din SUA a compensat efectele negative provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, a pierdut 21 de miliarde de dolari în primul semestru, în contextul în care revenirea recentă de pe burse nu a fost suficientă pentru a compensa efectele pandemiei și restricțiilor aferente, potrivit Bloomberg.
Fondul suveran al Arabiei Saudite a cumpărat participații minoritare la companii americane mari, între care se află Boeing Facebook și Citigroup, potrivit declarațiilor depuse la autoritățile de reglementare, transmite Reuters.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume, a înregistrat pierderi de 1.170 de miliarde de coroane norvegiene (114 miliarde de dolari) în primul trimestru din 2020, din cauza turbulențelor de pe piețele bursiere, pe fondul pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, la începutul ședinței de Guvern, că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi desființat, considerând că a fost o șmecherie electoralistă.
Fondul suveran de investiții din Qatar este prezentat de Ministerul român pentru Mediul de Afaceri ca fiind interesat, de principiu, să investească în proiecte de infrastructură rutieră, portuară și aeroportuară, precum și în producția de energie electrică din surse regenerabile.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de peste 1 trilion de dolari, a avut un randament record în primul trimestru, pe fondul evoluțiilor bursiere pozitive în sectorul tehnologiei.
Încă din urmă cu 3 ani, Guvernul de atunci lua în calcul să preia, integral sau parțial, deținerea Fondului Proprietatea de 49% din capitalul Salrom, în contextul în care FP vroia listarea la Bursă a companiei, operațiune la care Ministerul Economiei se opunea.
Guvernul a abrogat, miercuri, prin ordonanță de urgență, prevederea legală care interzice privatizarea Companiei Naționale Loteria Română. Măsura a fost luată pentru a putea transfera compania Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).
Este vorba de un "ping-pong" juridic cu acțiunile companiilor de stat din portofoliul FSDI care ar ajunge să fie reclasificate ca aparținând sectorului administrației publice, atrăgând astfel acest risc și asupra Fondului ca atare.
Guvernul vrea să abroge preverea legală care interzice practic privatizarea Companiei Naționale Loteria Română, pentru a putea să o transfere Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI).
Guvernul se pregătește să transfere Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) unele dintre cele mai importante active ale sale, participații majoritare sau minoritare la 28 de companii, dintre care unele de importanță strategică. Scopul declarat de politicieni pentru Fond este să investească "în vederea obținerii de profit". Iar pentru a face aceste investiții, Fondul va primi de la stat 9 miliarde de lei în numerar, dar și companii a căror valoare totală s-ar apropia, potrivit calculelor Profit.ro, de 50 de miliarde de lei. În total, pe mâna oamenilor numiți politic la conducerea Fondului ar putea ajunge active de aproximativ 60 de miliarde de lei.
Liderul PNL Ludovic Orban susține că alianța PSD- ALDE ”acționează parcă după un plan elaborat de inamici ai României cu scopul de a pune pe butuci economia României”. Orban afirmă că înființarea Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare este o ”megaescrocherie” prin care se urmărește punerea sub control politic a celor mai profitable companii.
Fondul suveran al Norvegiei, creat pentru a administra surplusul de bani rezultat din activitățile petroliere, va renunța la o parte din investițiile în companiile petroliere și de gaze, investiții care l-au transformat în cel mai mare fond din lume, cu o valoare de peste 1.000 miliarde de dolari.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de peste 1 trilion de dolari, avea dețineri totale la bănci și companii din România de aproape 887,5 milioane de coroane norvegiene (102,5 milioane dolari) la finele anului trecut, în urcare cu 15,74 milioane de dolari față de anul 2017.
Producătorul de componente auto Compa Sibiu, care are printre acționarii minoritari fondul suveran de 1 trilion de dolari al Norvegiei, și-a urcat afacerile la aproape 770 milioane de lei anul trecut, însă a raportat un profit net în scădere, pe fondul majorării cheltuielilor.